O sondă spațială chinezească fără echipaj a intrat, miercuri, cu succes pe orbita planetei Marte după o călătorie de șase luni și jumătate, fiind prima misiune independentă a țării pe Planeta Roșie.
Motoarele sondei robotice au fost activate timp de 15 minute, încetinind nava spațială la o viteză care i-a permis să rămână în orbita lui Marte, a anunțat Administrația Națională Spațială a Chinei (CNSA) într-un comunicat citat de Reuters.
În mai sau iunie, Tianwen-1 va încerca să amartizeze o capsulă care transportă un rover de 240 kg, într-o coborâre rapidă de șapte minute, pe o câmpie masivă din Utopia Planitia, în emisfera nordică a lui Marte.
Dacă aterizarea va avea succes, roverul alimentat cu energie solară va explora suprafața marțiană timp de 90 de zile, studiindu-i solul și căutând semne ale vieții antice, inclusiv orice urmă de apă subterană și gheață, folosind un radar care pătrunde în sol.
Tianwen-1, sau „Întrebări către cer”, numele unei poezii chinezești scrisă în urmă cu două milenii, este prima misiune independentă a Chinei pe Marte după ce o sondă lansată împreună cu Rusia nu a reușit să părăsească orbita Pământului în 2011.
Sonda este una dintre cele trei planificate să ajungă pe Marte luna aceasta. Cu o zi mai înainte, sonda spațială Hope, lansată de Emiratele Arabe Unite, a intrat cu succes pe orbita Planetei Roșii, având misiunea de a aduna date despre atmosfera și vremea de pe Marte.
Și Tianwen-1 va cerceta atmosfera marțiană cu o gamă largă de instrumente, inclusiv o cameră de înaltă rezoluție.
Cele două sonde se alătură altor șase care au ajuns pe orbita lui Marte, lansate de NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și India.
În cea mai ambițioasă misiune a Statelor Unite pe Marte, sonda Perseverance, care cântărește o tonă, este așteptată să sosească în 18 februarie. Va încerca imediat o aterizare într-o depresiune stâncoasă cu stânci abrupte, numită Craterul Jezero.
La suprafață, Perseverance va aduna mostre de rocă pentru a fi recuperate de o misiune viitoare. Alte două rovere ale NASA, Curiosity și InSight, operează în prezent pe suprafața planetei.
Totodată, Perseverance va lansa un mic elicopter, numit Ingenuity, în atmosfera subțire de pe Marte.
Cum și-a pregătit China roverul pentru terenul de pe Marte
Pe cine trebuie să informeze mai întâi NASA dacă Perseverance găsește forme de viață pe Marte